Fără noimă

E vara.. Pot să simt adierea caldă a vântului ce-mi biciueşte tandru pielea. Îmi fac loc cu greu printre mulţime, vezi tu, mie-mi place să am un loc doar al meu, unde să mă pitesc singură cu ce e al meu. Dar acum nu-mi găsesc locul, iar ce am este nimic. Te pierzi prin mulţime.. Uşor îmbraci o perdea de fum şi te faci nevăzut. Căutarea mea este un continuu dans haotic alcătuit din paşi infiniţi. Simt raze de soare ce-mi cad pe gene, totuşi ceva-mi roagă paşii să meargă departe, dar oh, de ar avea habar mintea mea că inima mi-a aşternut plumb pe picioare... Acum nu mai pot dansa,picioarele vinovate nu au ritm...aş fi putut cânta această melodie o veşnicie.. Am putea dansa acest dans pentru totdeauna. Probabil regret că aş putea pierde.. Dar cum să pierd ceva ce nu e al meu?... Feţe străine mă privesc iar paşii mei sunt într-o baltă de noroi.. Da.. Se spune că la sfârşitul unei ploi apare un curcubeu..umbre-mi eclipsează printre cele mai dulci vise ce-mi promit aclimatizare.. Unde eşti?Temerar,încă nu-mi găsesc locul,încă-mi caut loc prin mulţime...

un pahar

Miroase a ploaie. Ploaie şi ars. Valuri de alb îmbracă toată fiinţa mea,ce-şi pierde sensul şi nu mai cunoaşte echilibru,ci doar rătăcire nebună în goana după nimicul ce nu-mi aparţine. Buzele-mi schiţează un zâmbet amar când aroma ameţitoare a coniacului îmi inundă gura,explorând şi savurând licoarea ce-mi adună viaţa-ntr-un pahar. Privesc la doi paşi infiniţi şi totuşi nu desluşesc nimic.. Toţi vorbesc,e zgomot,vacarm,dar nu-i aud. Toţi mă împing şi-mi zgudură lumea,dar eu nu-i simt. Toţi îmi promit dar eu nu-i cred.. Mă doare dar nu mai simt nimic.. Când mă voi trezii? Mai vreau vin! Voi rătăcii la nesfârşit,focuri stinse drumu-mi vor lumina. Privesc prin tine,şi cu cât te privesc cu atât îmi place mai puţin ceea ce văd. Nu,nu este vorba de renunţare,şi nici de scăldatul nuferilor în noroi. E doar acceptare şi resemnare.. Simte-mă,cum te simt şi eu.. Dar nu poţi.. Te iubeşti mai mult pe tine. Te-ai schimbat? Ei bine şi eu. Am nevoie de tine puţin din ce în ce mai puţin.. Deoarece tu eşti fantoma visului de pulbere ce se risipeşte-n vânt. Tu uiţi..tu-mi şopteşti cuvinte ce nu eşti pregătit să le spui.. Mă arunci doar ca să mă prinzi ca să mă pierzi din nou.. Sădeşte-mă-n furtună şi uită-mă un veac! Vorbele tale goale nu-mi vor stinge setea de paradis..mândria ta e mai presus de fiinţa mea.. Şi pot alerga le infinit în paşi de dans cântându-mi amintirea şi căutând raze de soare sub nori de ploi..doar ca să sfârşesc . Atingerea ta e rece şi străină ce-mi îngheaţă orice apropiere şi răsuflu'. Aş fi putut dansa acest dans mereu.. Dar în loc de suflet ce pun acum? Doar un pahar..

sentiment uitat?

Am urcat grăbită în autobuz. Îmi frângeam mâinile,şi emoţia era uşor descifrabilă pe chipul meu. Ce era mai important? Mă gândeam că am atâtea de spus dar totuşi nu-mi ieşea un cuvânt pe gură,îmi era atât de teamă dar ezitam să cred că se va termina,şi nu credeam,dar vroiam să cred în tine. Când am coborât,totul părea pe dos. Am păşit hotărât,mărut ,şi te aşteptam. Nuştiu dacă-ţi aminteşti,dar ai sărit în faţa mea după un tomberon de gunoi,şi am stat nas în nas 10 minute. Apoi am mers la mama ta vitregă,care mă adora,şi cu care încă vorbesc... Eram răcită şi de la 7 dimineaţa până la 11 am băut 4 ceaiuri forţată de tine,apoi am stat ghemuită la pieptul tău. Ne privea atâta lume,dar totuşi nu ne vedea nimeni.. Mi-ai sărutat mâna,care era aşa mică pe lângă a ta.. Şi mi-ai promis că se va termina totul. Tot oraşul l-am străbătut,eram aşa copii.. Zâmbeam,deşi eram sigură că se va termina. Eram în centrul oraşului,şi ningea,te priveam,am jurat că nu voi mai privii ochii ăia... Ai rămas pentru mine omul cu cei mai ciudaţi ochi,cu toate nuanţele de culori,îţi spuneam că ai ochi de viperă. Puteam să te privesc ore,pe sub genele lungi,timidă şi atât de înfometată de dragoste.. Puteam jura că timpul se opreşte-n loc doar pentru mine,să savurez unicul moment în care credeam că cuiva îi pasă. Ştiu că ţi-a păsat,dar prea puţin. Mi-ai dat un inel,ştii? Defapt trei,dar unul era mai special.. Da,l-am aruncat. Nu,nu am nevoie de tine.. Stai departe. Nu te doresc,doar mă simt singură,la pământ.. Iar singurul lucru care mi-a venit în minte a fost acela cu tine. Eram proastă,mică şi disperată. Dar chiar credeam şi simţeam că sunt iubită. Aveam nevoie să-mi reamintesc sentimentul..să mă asigur că mai pot simţii ceva. Voi simţii cândva..

genul ăla de seară

E seară... E genul de seară în care liniştea te sugrumă,în care pleoapele îţi sunt grele iar somnul întârzie să apară. În care mâinile îţi sunt ostenite,buzele refuză să se arcuiască cum o fac pe zi,iar privirea îţi este goală. Ştii tu,e genul ăla de seară în care amintirile te copleşesc şi le retrăieşti din nou şi din nou,resimţind fiecare fior,nerv,atingere,zumzet. E seara în care ai face orice să nu fie aşa dar totuşi e genul de seară în care nu poţi face nimic. E perioada aia în care regretele-ţi dansează-ntr-un vacarm nebun,în care singurătatea promite să nu-ţi părăsească templul gol. După cum am mai spus,e seara aia ciudată. E genul de seară în care privesc în gol şi m-aş lăsa pradă nimicului care mă înconjoară. Într-o seară ca asta mi-as vâji mâinile în buzunar şi aş lăsa trupul să se legene agale fără să-mi pese de privirile care mă fixează. Într-o noapte ca asta iubesc liniştea. E genul de seară în care mă ascund şi tac privind dezinteresată către oeice obiect,iar pe stradă privesc prin oameni. E genul de seară în care văd oraşe pline de oameni goi,în care sunt prea obosită să mă apăr şi justific. E genul de seară în care mă mint că nu-mi mai pasă,şi înfine,că ar fi ultima seară de genul ăsta. E genul de seară în care totul doare dar nu simt nimic,e altă seară nenorocită ca restul serilor în care rezist,dar nu dobândesc fericirea

Vis

Sâmbătă dimineaţa,ceaţa era atât de deasă încât nu puteam vedea mai mult de cât un pâlc de arbuşti în dreapta,o potecă brăzdată în stânga şi vârfurile scîlciate ale propriilor pantofi uzaţi ce-i port mereu prin oraş. Abătându-mă spre stânga,am observat mai multă iarbă decât pavaj,dar încă puţin şi iarba dispărea.Am rămas nemişcată în mijlocul drumului si m-am uitat concentrată înainte,săgetând cu privirea până departe,fără să răzbat însă prin cenuşiul asfaltului şi albul ceţii ce se lăsa. Aceleaşi maşini parcate,aceleaşi locuri,la aceaşi oră. Aceaşi oameni oameni stăteau şi mă priveau fix. Nu-i puteam opri să o facă,aşa că aplecând capul încât să nu mă observe nimeni am mers mai departe,nu mă aşteptam la nimic decât să dispar mai repede. Simţeam un gol dureros în sinea mea,după o viaţă în care fusesem privită precaut,evitată dureros şi deliberat,ar fi trebuit să mă obişnuiesc,dar nu mi-am pierdut niciodată speranţa că lucrurile se vor schimba. Încă mai visam,dar visul devenea repede o rugăciune disperată. Apoi la lăsarea nopţii,te-am aflat pe tine. Corpul tău se mişca natural, potrivindu-se cu al meu,răspunzându-mi dorinţei copleşitoare.. Eşti prima mea descoperire,am luat la cunoştinţă dulcele fior de satisfacţie,unul după altu',şi despre genul acela de încredere în sine care-ţi îngăduie să priveşti un bărbat în ochi fără să apleci capul. Aflu că săruturile pot estompa cicatricile. Aflu ce înseamnă să fii iubit profund şi pe drept,astfel încât mizeria trecutului să se Şteargă şi viitorul să devină o promisiune. Nu mai conta că a mai rămas doar o zi. Nu mai conta că erau momente scurte,dureroase de teroare când mă gândesc la faptul că se va termina. Nu mai conta că eram eu mereu acolo,singură,mereu. Pentru prima dată în viaţa mea,acum,că eram cu el,eram fericită. Nu m-am împăcat niciodată cu ideea vinovăţiei -am cunoscut-o dintotdeauna. Inima îmi zbură din piept,am apucat strâns cu pumnii marginile gecii lui,silindu-l să nu-mi dea drumul.Noaptea era liniştită,în picioare,în mijlocul străzii,ascultam bătăile inimii lui,dar ale mele erau prea puternice,exprimând freamătul meu interior,cândva fiind de frică şi dezgust,dar acum era ceva nou,minunat. Dar.. Era doar un vis.. Iar atunci mi-am reluat drumul spre casă,realizând că defapt eram singură,iar el.. Doar o iluzie. Chiar dacă iureşul focului din ochii lui părea mai viu ca niciodată,eu încă simt mireasmele florilor de aseară.. Defapt cred că era parfumul lui.

Dilema femeilor..

Cel puţin odată în viaţă femeia îşi trece îngrijorată mâna prin podoaba capilară şi se întreabă : băi nene,ce vor defapt bărbaţii? Şi căutarea zadarnică poate să fie lungă tare,deoarece prostia noastră este că comparăm,generalizăm şi organizăm totul detaliat fără a ne bucura cu adevărat de un moment. Răspuns nu există deoarece fiecare bărbat e unic la fel şi cerinţele lui,la fel şi în cazul tău.Nu există o reţetă generală,ei nu-s prăjitura ta preferată care o refaci la infinit cu aceleaşi ingrendiente,iar singurul lucru cert la ei este că nu doresc produse ieftine şi folosite. Singurele lucruri care vă confirmă faptul că sunteţi unul pentru altu sunt principiile de viaţă,visele şi dorinţa,în caz poate să fie dragostea cât de mare,nu este destul(caz văzut cu proprii ochi,după 7 ani s-au despărţit,ani plini de nervi şi divergenţe) Alt caz des întâlnit este. marea judecată,şi nu vorbesc de apocalipsă.Vorbesc despre faptul cum toate plângeţi că ei sunt porci,insensibili,curvari,neatenţi,pămpălăi. Bărbatul nu gândeşte prea mult pentru că nu pot ci nu consideră un lucru demn de un asemenea efort. Pune-te unpic în locul bietului om: Dacă e dur te sperie,dacă e sensibil e pămpălău şi te joci cu el până te plictiseşti,dacă e gelos nu e bine,dacă nu este gelos nu te iubeşte,dacă are prieteni nu îţi place,dacă nu are te plictiseşte,dacă îţi dă sms-uri te sufocă,dacă nu înseamnă că nu-i pasă,dacă nu vrea sex sigur are pe alta,şi dacă te doreşte e obsedat!! Asta este logica? Tu ca femeie înţelegi ceva? Sunt sigură că nu! Atunci tu fiinţă,care eşti mai ceva ca SRI,dacă tu femeie nu înţelegi ce ai vrea să înţeleagă bietul om? Eventual mai bea o bere! Un bărbat e mult mai practic-realist decât o femeie visătoare,iar dacă eşti visătoare draga mea nu eşti pregătită,căci va durea! Unui bărbat trebuie să-i spui( chiar dacă e neplăcut) unde te doare,ce exact vrei,şi cum o vrei,căci dacă nu cumva ai norocul de a avea un bărbat care ghiceşte-n palmă,altu nu poate visa ce simţi tu. Şi nu,nu toţi sunt curvari,proşti şi mai ştiu eu cum,ei sunt exact ca noi,devin pe parcursul unor dezamăgiri aşa iar ce spuneţi voi nu îi definesc,ei sunt imaturi şi răniţi( doar 5% mor curvari,şi să nu uităm de domnişoarele care-i fac pe restul să cânte într-o veselie "toate-s la fel") la fel ca noi,doar că spre deosebire de noi ei plâng mai puţin şi gândesc mai mult cu creieraşu'! Ce vezi în filme e regizat,iar un film durează 2 ore,asta-ţi doreşti? 2 ore regizate? Oricum nu ai de ce să faci bot,dacă e ocupat,greşeşte cu nişte rahaturi sau uită ceva,te va face să uiţi(sunt maieştrii în asta) Până azi,eram şi eu o misogină care spunea mereu(chiar dacă am vagin) cât de curve şi proaste sunt femeile,dar adevărul este cu totul altu',orice sfânt are un trecut şi orice păcătos un viitor! Orice om realizează cu timpul de ce anume are nevoie,şi ce atitudine trebuie adoptată. Problema este că noi nu comunicăm,şi apoi plângem,ne apărăm atacând cealaltă tabără,şi cel mai important nu ne cunoaştem defapt pe noi! Deci întrebarea nu este ce vor bărbaţii sau femeile,ci CE VREI TU defapt. După ce ai descoperit ce îţi doreşti,şi cum vrei să-ţi trăieşti viaţa,caută-ţi sortitul,căci dragoste înseamnă acelaşi suflet în trupuri diferite,şi asta nu înseamnă că este uşor,dar totuşi ai un "plan de atac" şi este un început bun. Am văzut cupluri după ani de relaţie s-au trezit ca doi străini într-o gară,tocmai pentru că au iubit ceea ce au crezut că vor,nu şi ceea ce era bun pentru ei!

Dragă inimă

E un drum dincolo de cele văzute,dincolo de privirea mea goală.Un drum spre care păşesc acum cu paşi nesiguri şi grei,în rătăcirea nesigură spre acel final după care tânjesc încă de când alte priviri goale mi-au prezis eşecul. Acelaşi drum nesigur şi infinit,pavat cu ruşine şi dezamăgirile trăite şi resimţite,cu răbare şi disperare,toate adunate într-un suflet,la fel de nesigur. Suflet adormit,care a tresărit la fiecare strop de ploaie care-i îngrijeşte rana,se simte viu. M-am oprit pentru o secundă,pentru a alunga orice regret,orice sentiment de ură şi dispreţ...Acum merg,şi ştiu că inima mea nu merita să fie cobaiul gándurilor mele afurisite.. Dragă inimă,poate timpul s-a scurs,şi probabil nu poţi a fi ca odinioară,poate că te-ai frânt odată şi restul sunt doar zgârieturi. Îmi pare rău dragă inimă,pentru fiecare clipă în care te-am rănit,pentru fiecare noapte în care te-am chinuit cu mii de gânduri,pentru fiecare lacrimă,şi pentru fiecare palpitaţie. Draga mea inimă,nu te-am abandonat,nici nu ai murit,doar am închis uşa care duce la tine,şi o voi deschide cândva din nou,când ştiu că nu te voi mai rănii! Dar până atunci,scumpa mea inimă ai grijă de tine,şi nu-mi purta ură pentru ceea ce fac. Tot ce fac,faptul că îmi urmez mintea,este ca să găsesc un loc special pentru tine,unde te pot elibera. Inimă să nu cedezi,ai răbdare şi încredere!Tot ce fac,chiar dacă nu înţelegi,fac pentru tine. Ai grijă inimă de tine până atunci,şi nu uita, în final o să fie bine,iar dacă cumva nu e bine,înseamnă că nu e finalul!